Cum eviți o coadă la poștă

2 comentarii

Un eveniment fericit a avut loc luna trecută. Am terminat un leasing de 4 ani. O perioadă în care OTP Leasing mi-a scos peri albi. O firmă de leasing mai proastă ca asta nu cred că aș fi reușit să găsesc. Revin cu un post despre pățaniile cu OTP-ul zilele următoare.

Evident după finalizarea leasing-ului a trebuit să fac înmatricularea la poliție. Iaca îmi fac eu timp ieri (4 ianuarie) să rezolv această problemă. Ajung la poliție cu 2 tir-uri de acte (unul cu originale și unul cu copii) și încep ca orice om cu scaun la cap să caut informații despre procedură. Găsesc ghișeul cu pricina, unde o duduie amabilă mă lămurește. Aveam tot, mai puțin o cerere și taxele aferente. În această ultimă privință eram liniștit, știind că există CEC în incintă.

Mă duc la CEC (nu e greu de găsit, e cea mai mare coadă) și șoc. Una din cele 2 taxe nu se încasează decât pentru sect. 3 și 4. Și noi, ăștialalți? La poștă.. Pfiuuuu… În consecință îmi iau tona de acte și plec către o poștă. Obligatoriu din sectorul 2, că acolo e sediul firmei.

Ajung la poștă, aici alt șoc. Coada la poștă, era mai mare decât cozile de Black Friday făcute de americani. Media de vârsta a participanților fiind de minim 84 de ani, primul meu gând a fost că s-au băgat Moaște la poștă.  Mă așez liniștit la coadă, gândindu-mă că cei din fața mea, pupă alea și pleacă. Ei bine, nu! Aveau treburi mari de făcut cu poșta. Mă retrag de la coadă tiptil și uite-mă pe mine cum stăteam în tocul ușii, sprijinindu-mi bărbia în palmă, gândindu-mă la o scăpare din situația dureroasă în care mă aflam din cauza unei înmatriculări nenorocite.

Ies la o țigară, zic, poate mă lovește vreo idee salvatoare. Stând acolo, savurând chestia aia, vine ideea minune.

Intru înapoi, mă așez la aceeași coadă, care între timp se mai mărise și exclam încet ca pentru mine:

„Și aici e coadă.. la supermarket coadă, aici coadă…”. Se întoarce ultimul participant către mine.

– La care supermarket?

– Ăla din colț care s-a deschis acum. Cică au promoție la pui sau ceva de genul ăsta.

De data asta tonul vocii fusese mai ridicat, pentru a fi sigur că sunt auzit de mai multe persoane. Ideea sclipitoare s-a dovedit a fi genială. Au început să chicotească între ei care mai de care și ușor ușor am ajuns al doilea la coadă. Plecaseră grăbiți să prindă promoția.

Iată cum o coadă de minim juma de ora s-a transformat într-una de 3 minute. După ce am achitat taxa am plecat în fugă de acolo sperând să nu fiu prins de mulțimea furioasă, care plecase la o promoție inventată de mine. Nu cred că voi mai ajunge la poșta aia prea curând.

Voi ce manevre ați mai făcut ca să scăpați de coadă?

Anunțuri

Nu am cu ce să mă îmbrac

3 comentarii

Țrrrrrr… Țrrrrr… Caut somnoros telefonul pe noptieră.. La dracu. Iar trebuie să mă trezesc. Aș putea face ceva să elimin acest moment din viața mea? Probabil că s-au gândit și alții la asta.. Renunț. Opresc dușmanul de moarte. Belesc ochii, încercând să văd exact ora, cu toate că sună la fel în fiecare zi. Mă întorc pe partea cealaltă, privind spre șifonier. Mormăi un neața celor 2 fese ce mă privesc. Neața… se aude o voce înfundată din partea cealaltă a dulapului. Scena se repetă de luni până vineri cu mici variații în funcție de programul meu.
– Ce faci?
– Nu știu cu ce se mă îmbrac. Chiar nu mai am cu ce să mă îmbrac.
Un oftat prelung se aude din același șifonier. De multe ori am impresia că șifonierul e cel care oftează, sub presiunea hainelor ticsite în el. Oare cât va mai rezista?
– Mda.. Mă duc la baie, spun eu încercand să trag după mine burta crescută înainte de vreme. Eu îi spun semn de maturitate…
După 10 minute revin, total pregătit pentru runda a doua. Dilema avansează. Din faza nu am cu ce să mă îmbrac, trece in faza cum le asortez.
– Crezi că asta merge cu asta sau cu astalaltă? 
Ridic indiferent din umeri, nu pentru că nu aș avea vreo părere, ci pentru că ea nu contează. Întrebarea este pusă pentru a-i mai oferi timp de gândire ei. Încep și eu același ritual, doar că mult mai rapid. Văd în ochii ei dilema profundă în care se afla.
– Cu cea verde, raspund eu încrezător că alegerea mea va termina calvarul prin care trece în fiecare dimineață.
– Crezi? Neaaa… O iau p-asta neagră…
Dialogul acesta durează exact cât îmi ia mie să mă îmbrac. Poate chiar mai mult…
Cam așa încep zilele mele de lucru. Variațiile sunt nesemnificative. Fenomenul este unul foarte complex. Cum văd eu lucrurile…
Nu aveți ce îmbrăca, pentru simplul fapt că le-ați pierdut numărul. Bietele haine stau înghesuite într-un șifonier, de unde nu văd lumina zilei decât foarte rar și atunci cu șansă dacă nu sunt așezate în planul al doilea. Dacă ați avea mai puține, ați ști exact care sunt și precis ați putea face o tematică mentală a ceea ce urmează să puneți pe voi. Eu așa fac. Cât sunt în baie, mă gândesc cu ce să mă îmbrac. Asta pentru că hainele mele sunt puține și au o organizare precisă în capul meu.
O alta problema pe care o aveți este faptul ca niciodată nu gasiți ce să vă luați de îmbrăcat / încălțat. Asta e o problemă de atitudine. Ce spune o femeie când pleacă să-și ia ceva de îmbrăcat? Mă duc să văd dacă găsesc ceva să-mi iau. Pai atitudinea asta este din start greșită. Ați văzut ce spune un barbat când pleacă să-și cumpere ceva? “Mă duc să-mi iau o camașă”, nu “mă duc să văd dacă-mi găsesc o cămașă”. A doua problemă distructivă este că nu aveți o țintă precisă. Am analizat câteva persoane în magazin. Privirea este pierdută, ca ți când un tsunami neașteptat le-ar fi aruncat acolo. Ochii sar de la un raion la altul, de la cămăși la pantaloni, de la șosete la pulovere, de la cizme la sutiene. Total haotic. Dacă ați defini CLAR ce vreți, totul s-ar rezuma la o vizita de maxim jumătate de oră. Jumătate de oră suportabilă și pentru noi.

Va urma… pentru că am de unde…